Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că şi-a omorât soţia.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intenţia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă mai controlez şi am aruncat-o de la balcon.
– Declaraţia dumneavoastră este de o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveți argumente cu adevărat solide.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj şi la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au 1 metru şi copii, cel de 12 ani 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm.
În ziua respectivă, i-am spus soției:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt aşa mici!
– Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei, ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
– Ăia se numesc pigmenţi.
– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numeşte pergament.
– Cum poți, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul „fragment” ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat în fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea cu o carte şi îmi spune:
– Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește „Veranda de la Pompadur„.
Iau cartea şi îi spun „Draga mea, asta e o carte în franceză: „Marchiza de Pompadour„, nu trebuie să interpretezi numele în română” .
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie, care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!!
– Ăla nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector şi era troian.
– Hector e unitatea de măsura a suprafaței, blegule.
– Ăla e hectar, draga mea.
– Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numește nectar spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta, pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoți din sărite, cum ***!!! de ești aşa încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile!
– Ăla se numeşte duel.
– Pe ***!!!, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam „tunel” pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește puternic cu el şi spune:
– Eşti liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.
