La o mănăstire mănăstiri de maici se prezentă, dornică să se dedice total vieţii monahale, Maria. Maica stareţă îi spuse de la început:
– Mănăstirea noastră are o regulă foarte strictã: proba tăcerii. Poţi să rămâi aici cât dorești, dar nu ai voie să vorbești, numai dacă îţi dau eu voie!
Sora Maria acceptă și rãmase în mănăstire. După cinci ani, maica stareţă o chemă la ea şi îi spuse:
– Iată, eşti cu noi de cinci ani de zile, ai voie să spui două cuvinte!
– Pat tare, spuse sora Maria.
– Regret să aud asta, răspunse stareţa, o să-ţi dăm un pat mai bun!
După alţi cinci ani, iarăşi o cheamă stareţa la ea şi-i îngăduie să spună încă două cuvinte.
– Hrană proastă, spuse sora Maria.
Maica stareţă o asigură că hrana va fi mai bună în viitor şi mai trecură încă cinci ani… După al cincisprezecelea an, maica stareţă o chemă din nou şi îi ceru să spună două cuvinte…
– Eu plec, spuse sora Maria.
– Probabil că este cel mai bine, răspunse stareţa, şi-aşa n-ai făcut decât să te plângi de când ai venit aici!
