Românii cumpăra terenuri agricole chiar înainte de Paște. Creștere record în imobiliare.
Creştere record în imobiliare! Românii cumpără terenuri agricole, chiar înainte de sărbătorile pascale.
Laurenţiu Pop, un vestit agent imobiliar, a declarat în cadrul unui interviu că cel mai bine vândute în această perioadă, sunt terenurile agricole.

„Sunt uimit de dorinţa aprigă a cetăţenilor români de a desfăşura activităţi agricole! Echipa noastră nu mai face faţă solicitărilor. Avem un domn care a cumpărat chiar ieri 10 hectare şi ne-a întrebat dacă avem şi vreun ghid de semănat porumbul. Sunt oameni care nu au pus în viaţa lor mâna pe lopată, dar vor să mişte ceva în economia agricolă!
Vă spun cu mâna pe inimă că oamenii sunt foarte bine informați! Majoritatea cererilor vin pentru terenuri din zona câmpiei Transilvaniei şi centrul Moldovei, când perioada de semănare a porumbului este 15-20 aprilie.”
Întrebat de poliţia română despre modul de completare a declaraţiei pe propria răspundere, Vasilică Manolescu, proprietarul unui BMW X6, care gonea pe Autostrada Soarelui, a răspuns:
„Merg să îl ajut pe tata la semănat porumbul! E posibil să facem Paștele pe câmp, dar munca e muncă! Sunt vremuri grele, nu ştim ce ne aşteaptă!”