Sună soneria. Nevasta, disperată, se rugă:
– Doamne, fă să dispară amantul, iar soțul să nu știe nimic!
Un glas, din înaltul cerului, spuse:
– Bine, fie! Te scap, dar, când o să mori, o să ți se tragă de la apă!
Scăpată, fu bucuroasă nevasta, gândindu-se că, în ceea ce privește apa, va avea grijă și se va feri…
După un timp, apăru o ofertă de nerefuzat pentru o croaziera pe mare. Se duse împreuna cu toate prietenele ei….
Deodată, începu furtuna. Femeia începu, din nou, să se roage:
– Doamne, știu că mi-ai spus că o să mor din cauza apei, dar, gândește-Te, sunt atâtea femei nevinovate pe vapor! Din cauza mea, o să le omori pe toate?
Glasul, din înaltul cerului, răspunse:
– De-ai știi, de câți ani mă chinui, ca să vă adun pe toate! (…)
