Ionel și Mărioara erau pacienți într-un spital de boli mintale. Într-o zi, pe când se plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel sări, brusc, în apă… Ajunse la fund și… acolo rămase… Mărioara sări repede ca să-l salveze. Se duse la fundul piscinei și-l scoase pe Ionel…
La auzul acestei fapte eroice, asistenta șefă anunță doctorul și propuse ca Marioara să fie externată din spital, deoarece o considera, acum, stabilă mintal. Apoi, se duse la Mărioara ca să-i dea vestea:
– Mărioara, am o veste bună și una rea! Vestea bună este că vei fi externată; din moment ce ai fost capabilă să reacționezi, în mod rațional, la o criză și să salvezi viața altui pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta dovedește o deplină sănătate mintală… Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat, în baie, cu cordonul de la halat! Îmi pare nespus de rău, dar a murit!
Auzind spusele asistentei, Mărioara răspunse:
– Nu s-a spânzurat! L-am pus eu, acolo, ca să se usuce!
