Facea autostopul pe o strada pustie

Un tip făcea autostopul pe o stradă pustie, într-o noapte neagră, în mijlocul unei furtuni puternice.

Timpul trecea… nici o mașină pe drum, iar furtuna făcea să nu vadă nici la 2 pași în fața lui. La un moment dat apare o mașină care se oprește în dreptul lui. Fără să analizeze mult situația, tipul se urcă în mașină. După ce închise ușa, se uită spre cel de la volan…si încremeni. La volan nu era NIMENI. Mașina pornește ușor, iar tipul, deja îngrozit, stătea lipit de scaun, fără să poată scoate vreo vorbă. Apare o curbă… tipul începu să se roage în gând să scape cu viață, și exact când intră mașina în curbă, aparu o mână prin geam și roti volanul. Tipul, deja paralizat de groază, vede cum de fiecare dată când ajunge la o curbă, mâna apare prin geam și rotește volanul.

La un moment dat, văzând că se apropie de oraș, își face curaj și sare din mașină. Intră în primul bar care îi iese în cale și ud și înspăimântat, cere 2 pahare de vodcă și începe să le povestească celor din bar experiența groaznică prin care a trecut. Toți rămân pe gânduri când își dau seama că tipul plânge, cu toate că nu era beat.
După vreun sfert de oră, alți doi tipi intră în bar, și unul dintre ei îi zice celuilalt:
-Auzi, ăsta nu e tâmpitul care s-a urcat la noi în mașină în timp ce noi o împingeam?

Share Button

mitabiciclista

Pasionat de bancuri, cititor de stele ca sagalnicul Pepele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *